pentru mama mea...

Pentru ca maine e ziua ta, pentru ca niciodata n-ai sarbatorit 1Mai decat muncind, pentru ca abia acum, dupa 25 de ani, te inteleg cum n-am facut-o niciodata, pentru ca sunt mandra de tine si de felul in care m-ai crescut...Pentru ca esti unica, pentru ca esti cea care imi intinde mana de ajutor fara sa o cer desi am nevoie... Pentru ca te iubesc si pentru ca imi pare rau pentru orice as fi gandit vreodata gresit in privinta ta...Cand ti-am spus oare ultima oara ca te admir? Hmm...zilele trecute, desi trebuia sa o fi facut in fiecare zi din viata mea...te admir, te apreciez si te respect cu toata fiinta...mama mea...

william si kate

:)) just kiddin', asta mai lipsea! M-au exasperat toate canalele de stiri cu titlul asta si probabil de asta ma bantuie numele celor doi, da' nu-i problema...ca la cate am pe cap uit repede si cum ii cheama pe ei si pe mine. Nu prea am chef de scris in seara asta, sunt franta...suntem...o sa incerc totusi...:D
Ehe...nene, a venit vremea sa o luam de la capat sii...siii...sa dam cu capul de sus of course. Sper sa rezistam, e totul atat de nou si vechi in acelasi timp, dar suntem acasa si, ce-i mai important, suntem impreuna. Ne imbarbatam unul pe altul ca, cine stie, poate-poate o aparea si soarele ala dedicat noua. Sunt dezamagiri multe, nu pot sa zic nu. Sunt multe ganduri care se contrazic, pozitive dar mai mult negative...si te-ntrebi...oare e bine? oare asta ne-am dorit sau aici ne-a impins soarta? E ciudat, sunt tot felul de trairi, pupici pe furis, pasari care-ti canta si incanta trezirea, ciresi infloriti, fel si fel de oameni, nervi, cap ridicat, zambete pe jumatate si lista poate continua. Vad ca nu ma lasa in pace tonul negativ si nu vroiam asta...da...suntem acasa, dar oare e si casa noastra?

vremea cu Busu :))

O sa ajunga micutul meu jurnal pagina despre starea vremii :)) Sper ca nu-mi citeste nimeni aberatiile totusi, nu de alta dar cand ma apuca sa mai citesc post-uri din urma ma apuca rasul instantaneu...sunt destul de dificila si complicata as putea spune. Azi e cald afara spre deosebire de ieri...ca tot vorbeam de vreme, si tot azi impinsa de atatea grade m-am hotarat: imi bag pur si simplu picioarele! Ce rost are frate sa-mi storc atata creierii si nervii cand toate merg aiurea si pe dos? Am zis ca las o perioada sa mearga lucrurile de la sine sa vedem incotro duc...asaaa...random, cum o fi. Pai ce, noptile mele nu-s pretioase sau cum? Eu tin la somnul meu "de frumusete" si totusi n-am mai avut un somn linistit de ceva nopti bune! O mie de euro imi staruie in cerebel, oameni, fel si fel de oameni...si o plecare iminenta. Imi acord eu mie un ragaz, uite-asa pentru ca merit, si-mi las un pic viata in voia sortii. Bineinteles ca gandul asta n-o sa ma tina mult pentru ca nu pot, nu-s genul si trebuie sa bat din picioare...dar Doamne, daca as sti...daca am sti cum e mai bine, tare s-ar simplifica muuulte. Cum e mai bine? Acum ceva zile ma gandeam ca-s prea sucita, de ce nu ma multumesc cu ce am, ca, slava Domnului, cam tot ce mi-am dorit mi s-a implinit...in linii mari (bine, lipseste milionul ala de euro de la loto :)) ). Asa ca Busule...zi-mi incotro bat vanturile ca sa stiu unde sa apuc...

inceputuri...

O saptamana grozav de ciudata! Am ajuns la concluzia ca sunt termo-sensibila, daca-i cald afara-viata e frumoasa indiferent de situatii, daca e frig...ei, aici se schimba problema...Astazi in schimb sunt peste 20 de grade...20 de sfinte grade si cum se presupune ca-s toata zambet...profit de el sa-mi cer iertare de la tine. Am fost irascibila toata saptamana, ti-am raspuns urat desi nu-mi sta in caracter, am facut orice sa plec din casa...sa ies la plimbare nu conta unde, te-am pedepsit desi nu ai gresit... nu asta a fost intentia mea si-mi pare rau...tu nu esti vinovat cu nimic, eu sunt cea cu capu' si bipolara :)) ei, ultima e gluma...cred...sper :D As vrea sa dau vina pe astenia de primavara, dar ma cunosc...iubesc prea mult anotimpul asta ca sa fiu asa...Nu-mi ramane decat sa incerc sa-mi revin, sa nu te trag si pe tine in jos cu mine si sa astept sa treaca...o sa treaca...promit!

confessions on a dance floor...

...la 12 grade, cu plus din fericire. A venit si vremea "aia"...aia la care visez de atata amar de vreme. Si nu, n-o sa fiu ipocrita, o sa zic cu inima deschisa ca sunt pe drumul cel bun chiar daca mai sunt pietricele pe ici pe colo, important e sa nu se transforme in bolovani. Ei, si pan' la urma, bolovani sa fie! Am atata energie si soare in suflet incat sunt in stare sa suport si o explozie solara si tot nu m-atinge. Ranjesc intr-un colt de gura si ma pregatesc psihic pentru ce-o fi... important e c-a venit. Mi-am pus steagul alb intr-un cui...intr-un cui foooarte indepartat si sper sa ramana acolo pentru totdeauna!

home...

...am ajuns acasa, da "acasa" pentru ca aici ma simt eu pana la urma. Sunt ceva grade diferenta, din toate punctele de vedere ce-i drept ;)) Anyway...privind in urma, la saptamana mea ca turist :D, m-am simtit totusi bine si mi-a prins minunat la suflet. Lasand in urma preturi, magazine si iritabilitate, m-am intalnit cu oameni dragi sufletului meu, iar orele lungi de povestiri si reluari de viata au meritat. A fost o saptamana plina, agitatie, umblaturi, narghilea, prigat de kiwi, frig...muuuult frig, imbratisari si examen luat, luat cu 10 ca sa fiu modesta :D Timpul a trecut pe nesimtite dar, repet, a meritat din plin. Acum sunt aici, cu mult mai multa energie si optimism, deja a venit primavaruta, anotimpul atat de drag sufletului nostru. Si schimbarea de anotimp aduce si alte schimbari...schimbari pe care le astept de atata amar de vreme. Uh...tragem aer in piept, ne facem o cruce mare si...ce-o fi o fi!

Eternul si fascinantul Bucuresti!

Etern sigur, fascinant...nu prea! Ma plimbam in dimineata asta de la Unirii spre Universitate, pe jos...mi-era dor. Era un frig de crapau pietrele dar totusi ma bucura sa-l revad...la fel de gri cum l-am lasat, iar oamenii, uof oamenii...atat de incruntati si tristi, mergeau pe strada carandu-si un bolovan greu in spate numit "viata". E deprimant Bucurestiul in perioada asta, dar si mai deprimante sunt preturile! Frateee...oare chiar e posibil ca viata sa fie la fel sau mai scumpa ca in alte tari din Europa si salariile sa fie atat de mici?!?! M-am intristat mult si mai ales am ramas socata de atata saracie. Pur si simplu parca nu e cale de iesire. Nu vreau sa par de pe alta planeta, ca doar n-am plecat de 10 ani de aici, dar totusi...lucrurile s-au schimbat enorm...in rau! Tarisoara asta care-mi era atat de draga, se duce de rapa...cu tot cu viitorul tinerilor de azi...pacat...

14

...o zi cu un gust grozav de amar...Cica azi e ziua indragostitilor, no shit?!? :)) Mi-am pus un pahar de Martini si-am baut in cinstea ta, dragul meu! Sa-mi traiesti valentinule siii...mesaj cu subinteles pe viitor, sa dea Domnul sa nu mai am in viata mea o zi ca asta...