Traume din copilărie...

...nu copilărești. Mi-e frică de moarte. Nu de a mea. Mi-e frică de moartea celor dragi mie. Nu mă văd în stare să trec prin asta...din nou. Dacă nu-mi răspunde la telefon, mă gândesc la ce e mai rău. Dacă e bolnav/ă, imi imaginez tot felul de aberații. Știu că pozitivismul atrage pozitiv, sper să nu fie valabilă și viceversa. E crunt să trăiești mereu cu frica asta. Nu e sănătos. Știu. Cum să fac să scap de toate gândurile astea? Nu știu...dar mă roade pe dinăuntru.