...nici n-as putea sa am. Stiu doar ca-mi simt lacrimile cum se racesc pe gat...m-a lovit. Da' m-a lovit din plin, nu c-asa... O cantam cand eram la gradinita, Doamne, am facut senzatie...Plangeau mamele in pumni...acu' rad. A adus mama versurile scrise pe o foaie cu creionul la munca, si mi-a cantat-o, atat a fost nevoie. Chiar daca ce spun versurile abia acum inteleg, refrenul mi-a ramas mult timp in minte. Si nush ce-mi veni in seara asta sa o caut pe youtube, probabil pentru ca maine e Sfantul Ioan...O cantam cu patos, da...Iar acum, dupa aproape 13 ani...hmm...am scris 13 si mi-am dat seama ca atat aveam atunci...cand el s-a dus... Anii trec dar unele rani raman neinchise. Sunt doar ignorate, date la o parte, dar nu uitate. Ce ciudata-i viata...Oare cum ar fi fost?...nu mai continui...inca doare...
No comments:
Post a Comment