12.12.12

Din pură întâmplare mi-am adus aminte azi de blogul meu. Nu azi, ci acum. Și am zis că dacă e o dată atât de frumoasă iar eu stau foarte prost cu somnul, să mai dau un pic și pe blogspot. Bine, recunosc, vroiam doar să mă laud. Sunt mămică! A venit momentul X. E atât de frumos, de necunoscut, de obositor și în același timp înălțător, cum nu credeam că e posibil. Adevărul e că oricât ți-ar povesti cineva, abia când îți vezi mogâldeața și o ții în brațe îți dai seama despre ce este vorba. Nu mai sunt eu. Suntem noi. Noi trei. O familie. De Crăciun...

Spanish mood

Demult nu m-am mai simţit aşa. Oare să dau vina pe hormoni? Dau, că şi-aşa nu mai ţine scuza asta mult timp. Timp...da...e ciudat cum se schimbă lucrurile...în timp. Am găsit o melodie la Monica, prietena mea chilenă din Barcelona, care mi s-a lipit de suflet, mai ales într-o aşa zi de duminică... Ya no me acuerdo...

Eu vara... dorm

Şi pentru că, mai nou, am ceva timp, şi de sforăit chiar, am dat de parodia asta pe net şi m-am amuzat teribil. Şi pentru că tot am fost eu cea la curent cu educaţia în judeţ, ia să dăm un play şi să mai râdem o dată :D me evil, I know :D

Ştiu... e mai!

De aia nu o să fiu niciodată un blogger de succes, dar, de fapt,nici nu am pretins vreodată acest lucru. Ideea e că am lipsit, s-au întâmplat muuulte. În martie am fost într-o mini vacanţă în Italia, ne-am văzut rudele, ne-am relax, am fost şi la un botez. În aprilie mi-am dat demisia. N-a durat mult... din păcate. O zi. Iar acum, în luna mai a magnificului an 2012, citesc cu mare interes "What to expect when you're expecting". Dap...se pare că visul meu de Crăciun de anul trecut se îndeplineşte anul acesta. Funny. Anyway... sunt mai mult decât speriată, sunt senzaţii noi, sunt hormoni, nervi, poftă de mâncare, dar mai ales... frică. Mi-e groază de momentul X al acestor 9 luni. Cândva, când mă gândeam la subiectul ăsta, îmi spuneam că în 9 luni de zile am timp să mă obişnuiesc cu ideea şi să o accept ca atare... still waiting. Sper că sunt pregătită, sau că m-a pregătit mama natură fără ca eu să-mi dau seama pentru că, în rest, I'm shitting my pants. Cam de asta am lipsit. Atât şi nimic mai mult. Sper doar să nu revin pe aici doar când am căderi hormonale :)) Apropo, îmi explorez nişte limite pe care nu credeam că le am... şi nici soţul meu nu credeam că le are. Gata. Cireşe. Vreau cireşe.

Cu fundu-n sus

A fost o lună tare ciudată. Ciudat cred că e puțin spus. Plină cu de toate. Mai multe rele decât bune, sau, ca să fiu mai exactă, plusurile nu s-au văzut în cimitir. (Exactă pentru mine, mă refer, pentru altcineva e mai greu să mă înțeleagă). A fost o lună atât de plină că am ajuns să-mi scriu gândurile pe tastatură în minte. Adică să vizualizez ce gândesc în taste. Pe cât e de ciudat, pe atât e de obositor. Mai ales cu diacritice :)) Mi-a rămas în minte ce a spus un mare om... Banii aduc putere, puterea ia libertatea. N-are nicio legătură, pur și simplu o scriu, măcar acum să am motiv să văd în taste :)) Și atât. Sunt prea fucked up să mai continui. Pun o melodioară care-mi amintește mie de o perioadă tare faină și îmi văd de ale mele...

nu am chef azi...

Nope...ma omoara o conjunctivita acuta si o stare de somnolenta. Dau play si ma afund in pat...din nou

Oameni suntem toti...

Si lor li s-a taiat din salariu si sunt sigura ca, daca ar putea, si-ar da uniforma jos si s-ar alatura protestantilor...in mod pasnic, sper. Nu stiu daca pasnic este cuvantul potrivit, dar macar civilizat... Multumesc http://vladilas.ro

n-am titlu

...nici n-as putea sa am. Stiu doar ca-mi simt lacrimile cum se racesc pe gat...m-a lovit. Da' m-a lovit din plin, nu c-asa... O cantam cand eram la gradinita, Doamne, am facut senzatie...Plangeau mamele in pumni...acu' rad. A adus mama versurile scrise pe o foaie cu creionul la munca, si mi-a cantat-o, atat a fost nevoie. Chiar daca ce spun versurile abia acum inteleg, refrenul mi-a ramas mult timp in minte. Si nush ce-mi veni in seara asta sa o caut pe youtube, probabil pentru ca maine e Sfantul Ioan...O cantam cu patos, da...Iar acum, dupa aproape 13 ani...hmm...am scris 13 si mi-am dat seama ca atat aveam atunci...cand el s-a dus... Anii trec dar unele rani raman neinchise. Sunt doar ignorate, date la o parte, dar nu uitate. Ce ciudata-i viata...Oare cum ar fi fost?...nu mai continui...inca doare...

2012

Bun venit! Sa fii altfel, mai bun!
De ce oare promisiunile se fac la inceput de an? Oricum nu se tin :)) E ca si cum as promite eu acum ca nu mai repet ce am facut de Revelionul asta...pariu ca istoria se va repeta? Asa ca...let it be...:))