sunt...

franta...o fi de la vreme, o fi de la durerea continua de picioare, o fi oboseala psihica...nu stiu...nu mai stiu. Ce stiu e ca astept, mereu si mereu ceva. Astept sa vina primavara, astept sa am timpul meu...al nostru, sa fii mereu cu mine, sa...sa stiu ca in sfarsit e bine, astept sa numaram altfel zilele. N-are niciun sens ce scriu, stiu...Sunt aiurita, cu stari dintr-o extrema intr-alta... Am nevoie de tine...si de putin optimism, n-ar strica. M-am saturat sa spun "poate" sau "candva" sau..."o sa vina si acea vreme", eu vreau acum. Bat din picioare ca un copil neastamparat care nu-si primeste jucaria, pot sa ma apuc de plans?...nu...nu pot! e impotriva principiilor mele sa plang cand e greu...imi vine sa rad de ce scriu :)) e rasul "ala"...cu atatea intelesuri si atat de greu de descifrat!...poate mai tarziu cand o sa citesc ce scriu astazi o sa rad si o sa spun "ce bine ca au trecut vremurile alea"...ehe...mai am pana atunci...