:)

"Când să te mai iubesc și pe tine?...”

Mi-e un pic pohui...

Ehe... așa ce aș vrea măcar 10 minute pentru mine, și cum spune melodia, să-mi fie pohui...Dum dum dum... O baie caldă, un film neîntrerupt, un somn de amiază, un popocorn, ceva. Eh, vise, maică! Se mai adună și la mine, că-s om...dum dum dum...

Mushi mushi

Fluturele mov...

Nu-mi pot închipui prin ce trec acești părinți, dar din partea mea au toată admirația din lume... Povestea lor aici... Orice gând ajută...

Traume din copilărie...

...nu copilărești. Mi-e frică de moarte. Nu de a mea. Mi-e frică de moartea celor dragi mie. Nu mă văd în stare să trec prin asta...din nou. Dacă nu-mi răspunde la telefon, mă gândesc la ce e mai rău. Dacă e bolnav/ă, imi imaginez tot felul de aberații. Știu că pozitivismul atrage pozitiv, sper să nu fie valabilă și viceversa. E crunt să trăiești mereu cu frica asta. Nu e sănătos. Știu. Cum să fac să scap de toate gândurile astea? Nu știu...dar mă roade pe dinăuntru.

NU copiilor pe Facebook!

Am profil de facebook, am poze, am tag-uri. Nu sunt contra. Dar aici vorbesc despre tine ca adult, despre tine ca părinte. Nu e ok, fraților, să postați poze cu bebelușii la baie. Nu e ok să arătați puțulicile celor mici. Nu e ok să îi arătați deloc. Știu, aveți cei mai frumoși copii din lume. Știu, sunt lumina ochilor voștri. Dar n-ați vrea să fie doar ai voștri? Nu e sănătos să așteptați like-urile ca pe pâinea caldă la pozele cu ei! Nu e sănătos să arătați lumii întregi sute de poze cu moștenitorul când face căcutza, când dă un pârtz, când se scobește în nas, când...când...când! Dacă cineva vrea să vă vadă odorul, vă cere poze! Simplu. Nu vă e teamă că pozele ar putea ajunge cine știe pe unde? Nu vă e teamă când vedeți câți dereglați sunt în lumea asta? Zilele trecute am dat peste profilul unei fetițe de clasa a III-a. Avea poze așa-zise senzuale în oglindă și un cretin cu nume greu de pronunțat de prin țări bananiere comenta: ”you biutiful. I want to marry you. Please chat”. Nu e bine încotro ne îndreptăm...nu e bine deloc. Dar dacă noi ca adulți încurajăm supraexpunerea iar intimitatea a ajuns să fie zero, atunci să nu ne mire atrocitățile care se întâmplă sub ochii noștri!

12.12.12

Din pură întâmplare mi-am adus aminte azi de blogul meu. Nu azi, ci acum. Și am zis că dacă e o dată atât de frumoasă iar eu stau foarte prost cu somnul, să mai dau un pic și pe blogspot. Bine, recunosc, vroiam doar să mă laud. Sunt mămică! A venit momentul X. E atât de frumos, de necunoscut, de obositor și în același timp înălțător, cum nu credeam că e posibil. Adevărul e că oricât ți-ar povesti cineva, abia când îți vezi mogâldeața și o ții în brațe îți dai seama despre ce este vorba. Nu mai sunt eu. Suntem noi. Noi trei. O familie. De Crăciun...

Spanish mood

Demult nu m-am mai simţit aşa. Oare să dau vina pe hormoni? Dau, că şi-aşa nu mai ţine scuza asta mult timp. Timp...da...e ciudat cum se schimbă lucrurile...în timp. Am găsit o melodie la Monica, prietena mea chilenă din Barcelona, care mi s-a lipit de suflet, mai ales într-o aşa zi de duminică... Ya no me acuerdo...