...iar daca tu nu-ti dai seama de asta...e si asta un motiv...-scriam eu candva, undeva, pentru cineva...ei, pana la urma si-a dat seama de motive siii...s-a intamplat. Dar nu despre asta vreau sa scriu...ci despre cu totul altceva. Eu mereu am mers pe ideea de mai sus si am ajuns sa cred cu tarie in ea, nu e absolut nimic intamplator. De mica mama m-a invatat sa ma rog la doamne-doamne ca si cum as avea o discutie personala cu El, si sa am incredere ca El stie ce e mai bine pentru mine. Si asa am facut. Chiar daca Il rugam sa mi se indeplineasca ceva si nu se intampla, in timp imi dadeam seama de ce...pentru ca pana la urma era in favoarea mea faptul ca nu mi se intampla. Cam asa ceva am patit si aseara...m-a traznit dintr-odata, a fost foarte ciudat...poate eu vreau degeaba sa se intample "acea minune"...poate nu e pentru mine, poate nu e loc in lumea aia pentru naivitatea mea tipic juvenila, poate, pur si simplu, nu sunt facuta pentru asta si prin faptul ca mereu ma lovesc de un "nu" mi se demonstreaza. Ciudata senzatie...acum ca parca am mai deschis ochisorii imi pot vedea linistita de drum...si nu mai am ochelari de cal, mai vad si in alte directii. M-am impacat eu cu mine si stiu ca undeva, candva...voi gasi acel "ceva" potrivit pentru mine.
